Alone?!

Tac,ascult si zambesc:). In fata tuturor asa zisilor " prieteni" . Ma uit in jur si vad numai fericire, bucurie si reusite. Sunt prietenii mei, tin la ei si ma bucur pentru fericirea lor. Dar, nu cumva omit eu ceva..? Fericirea mea, unde e? Si daca nu e, de ce nu ma asculta nimeni? Strig mereu dupa ajutor, ajutor pe care nu il primesc nicicand... Mereu am stiut sa ascult o persoana, fie ca imi e prietena si o stiu de cand sunt eu, fie ca mi-a cerut ajutorul pe strada. Stiu sa am rabdare, sa ascult cu atentie, sa fiu atenta la fiecare detaliu marunt..si sa dau un sfat la nevoie; Sfaturile: sunt acele pareri pe care le dai in functie de experienta ta de viata. Unde vreau sa ajung cu asta? Exact aici! Da, multi ma asculta, sau se fac ca asculta si apoi arunca cu sfaturi, banale si foarte comune: "lasa ca trece", " nu merita!" uita!"..Hm:)) Da, si cu asta si-a facut datoria de "prieten" si asa continua sa imi impartaseasca bucuria ei... Ma bucur, si zambesc. O iau in brate si ii spun ca e norocoasa... Dar norocul meu, unde e? Cand va aparea si farama aceea de noroc si de fericire? Nu mai spun nimic..Zambesc cu sufletul negru, si ii las pacaliti de zambetul meu schitat, fals! Intamplari repetabile din nou, si din nou, ajug sa destainui gandurile mele doar foii albe, sau paginii din word...Tot mai inchisa in mine, ajung o straina chiar si pentru propria persoana..Parintii nu mai stiu de multa vreme ce se petrece in viata mea, Mereu certuri, tipete si pedepse...Cum sa inteleaga ceva, daca nici chiar eu nu inteleg ce se intampla cu adevarat in viata reala...lumea mea e alta decat realitatea..Pentru un strop de bucurie ma afund in versuri si vise desarte; doar in acea lume ma simt vie, iar cand ma trezesc nu sunt decat un robot ambulant, cu viata o continua rutina...Poate da, am innebunit, poate am nevoie de ajutor, ajutor pe care am incetat cu mult timp in urma sa il mai cer...Nu stiu, si nu ma intereseaza ce se va intampla mai departe, sau daca se va schimba vreodata ceva..Punct.

Goodbye my almost lover...

Si iata-ma iarasi aici..In aceeasi camera pustie, la acelasi calculator, cu aceeasi muzica pe fundal. Dar ceva este diferit de aceasta data..TU! Uite ca vrand, nevrand..ai ajuns personajul acestei intamplari. Hmm, desi daca stau sa ma gandesc, nu a fost deloc ointamplare..o intamplare ca mi-ai dat sperante, o intamplare ca mi le-ai ars! Totul se intampla cu un rost..asa se zice; dar, care e rostul intalnirii nostre? Oare sa capat mai multa experienta pentru viata?..Nu cred. Viata mea era complicata si fara tine..chiar nu aveam nevoie de astfel de intamplare...Ceea ce aveam nevoie cu adevarat erai TU. Tu ca amic, tu ca prieten, tu ca iubit. Poate nu a fost sa fie, nu voi sti niciodata. Alt capitol incheiat cu o alta poveste cu unhappy end. Ce ma doare cu adevarat..faptul ca nu va pot purta pica! Indiferent cat de mare e rana facuta, nu pot decat sa inchid ochii si sa imi caut 1000 de vine, motivul pentru care s-a intamplat asa... Urasc faptul ca nu pot fi indiferenta, nepasatoare si...rece! Nu..ard de durere si tristete, pentru tot ce vad si tot ce se intampla in viata asta atat de scurta; ard de dorinta de a fi mai bine, candva..undeva. Ard pentru ami alimenta visele si sperantele, pentru a ma mentine pe picioare, sa stau dreapta in fata oricarui obstacol juvenil... E usor? Deloc! Gresesc, si nu e prima data cand imi promit ca nu o voi mai face iarasi. Cu toate acestea..uite-ma din nou aici, scriindu-mi gandurile si durerile, temerile si sperantele... Cu mainile tremurand, cu ochii inrositi de atatea lacrimi scurse pentru ce...pentru nimic! Am incercat, chiar am incercat! Si mi-am dat seama ca mi-ar fi mai usor sa mut muntii din loc, decat asta, decat sa nu plang pentru un lucru care s-a terminat chiar..inainte sa inceapa! Mereu imi spun ca nu merita, ca nu are rost, dar asta nu ma ajuta decat sa imi dau frau liber sentimentelor si sa plang, sa plang si iarasi sa plang. Nu sunt lacrimi aruncare fara rost, orice fapta isi are rostul, chiar si gestul tau, sunt convinsa ca isi are rostul acolo..undeva:) Poate candva, vei gasi blogul meu, vei citi aceste randuri si iti vei da seama ca este vorba despre tine. Nu o sa iti spun nimic de acum inainte, nu am dreptul sa o fac, sau sa te judec! Dar atunci cand iti vei da seama ca, oricat de neinsemnata as fi, ai ranit o persoana, care a tinut la tine candva, iar tu ai trecut cu vederea, ai trecut la alta. Pun punct acum, si aici la ceea ce inseamna TU si ceea ce s-a petrecut. Nu regret ca te-am placut, nu regret ce am zis sau ce am facut, si de acum inainte vei fi doar Tu..cel din trecut.